DEXOnline

Dictionar Explicativ al Limbii Romane


Cauta un cuvant:

placinta

Ads by Google:

PLĂCÍNTĂ, plăcinte, s.f. 1. Preparat de patiserie făcut din foi de aluat între care se pune o umplutură de brânză, de carne, de fructe etc. ♢ Expr. A-i veni (sau a-i pregăti) (cuiva) o plăcintă = a-i veni (sau a-i pregăti) cuiva o surpriză neplăcută, un necaz. A găsi plăcinta gata = a se folosi de munca altuia, a-i veni totul de-a gata. Se vinde ca plăcinta caldă = se vinde repede, este foarte căutat. A număra foile la (sau din) plăcintă = a-şi face prea multe socoteli, a despica firul în patru. A aştepta (pe cineva) cu plăcinte calde = a aştepta (pe cineva) cu mare bucurie. A sta ca o plăcintă = a fi pasiv, comod, nesimţit. 2. (Bot.; în compusul) Plăcinta-porcului = talpa-ursului (Heracleum palmatum). – Lat. placenta.

plăcíntă s. f., g.-d. art. plăcíntei; pl. plăcínte

PLĂCÍNT//Ă ~e f. Preparat culinar făcut din foi de aluat cu umplutură (de brânză, cartofi, dovleac, carne etc.) şi copt în cuptor sau prăjit pe tavă. ♢ ~ (cu) poale (sau poalele)-n brâu plăcintă făcută dintr-o foaie de aluat împăturită sau din mai multe foi suprapuse în mijlocul cărora se pune umplutura, peste care se întorc colţurile foii. A-i pregăti cuiva ~a a-i pregăti cuiva, pe neaşteptate, o neplăcere. [G.-D. plăcintei] /<lat. placentae

plăcíntă (-te), s.f. – Turtă, produs culinar cu umplutură de brînză, mere etc. – Mr., megl. plăţintă. Lat. plăcenta (Puşcariu 1330; Candrea-Dens., 1399; REW 6556; Rosetti, I, 170), păstrat numai în rom. Der. este confirmată de fonetismul dialectelor. E dubletul lui placentă, s.f., din fr. placenta. – Der. plăcintar, s.m. (persoană care face sau vinde plăcinte); plăcintărie s.f. (patiserie). Din rom. provin rut. paljacyinta (Candrea, Elemente, 403), mag. palacsinta (Miklosich, Fremdw., 116; Edelspacher 21), germ. Palatschinken.


Trimite cuvantul pe Yahoo Messenger unui prieten