factitiv
FACTITÍV, factitive, adj. (În sintagma) Verb (tranzitiv) factitiv (şi substantivat, n.) = verb tranzitiv care arată că subiectul determină pe cineva să îndeplinească o acţiune; verb cauzativ. – Din fr. factitif.
FACTITÍV adj. verb tranzitiv ~ = verb tranzitiv care arată că subiectul face pe cineva să îndeplinească acţiunea. (< fr. factitif)
FACTITÍV adj. (GRAM.) cauzativ. (Verb ~.)
factitív adj. m., pl. factitívi; f. sg. factitívă, pl. factitíve
factitív s. n., pl. factitíve
FACTITÍV ~ă ( ~i, ~e) şi substantival : Verb ~ verb tranzitiv, care arată că subiectul determină pe cineva să realizeze acţiunea verbului; verb cauzativ. /<fr. factitif
FACTITÍV adj.n. Verb tranzitiv factitiv = verb tranzitiv care arată că subiectul face pe cineva să îndeplinească acţiunea verbului de bază. [< fr. factitif].
factitív1 adj. m.; f. factitívă, pl. factitíve