ciobaca
CIOBÁCĂ, ciobace, s.f. (Reg.) Luntre pescărească rudimentară, de obicei scobită dintr-un trunchi de copac. – Din ucr. čobak.
ciobácă s. f. (sil. cio-), g.-d. art. ciobácei; pl. ciobáce
CIOBÁ//CĂ ~ce f. înv. Luntre pescărească făcută dintr-un trunchi de copac scobit. [Sil. cio-ba-] /<ucr. ţobak
ciobácă (-ắci), s.f. – Luntre scobită dintr-un trunchi de copac. Mag. csobák, rut. čobak „vas de lemn“ (DAR). Din aceeaşi rădăcină (sl. čbanĭ) mag. csobány, de unde rom. cioban, s.n. „vas de lemn“, şi sb. čobanija, de unde rom. ciobănie, s.f. (Trans., vas de lemn), pronunţat ciobăñe. Cf. ciovei.