cioara
CIOÁRĂ, ciori, s.f. 1. Nume dat mai multor specii de păsări din familia corbului, cu penajul negru sau cenuşiu, cu cioc conic şi puternic (Corvus). ♢ Cioară pucioasă = dumbrăveancă (Coracias garrulus). ♢ Expr. Cât (sau ca) cioara în par= foarte puţin, sporadic. (Fam.) Cum (sau ce) ciorile? = (exprimă nemulţumire) cum (sau ce) naiba? cum (sau ce) dracul? 2. Epitet dat unui om brunet, oacheş. – Cf. alb. s o r r ë.
CIOÁRĂ s. v. rom, ţigan.
cioáră s. f., g.-d. art. ciórii; pl. ciori
CIOÁR//Ă ciori f. Pasăre sedentară, de talie medie, cu cioc mare, puternic şi cu penaj cenuşiu sau negru. ~ gulerată. ♢ Cât ~a în par o clipă; foarte puţin. Ce (sau cum) ciorile! ce (cum) naiba! A-l râde şi ciorile se spune despre cineva, care a ajuns de râsul tuturor. [G.-D. ciorii; Sil. cioa-ră] /Cuv. autoht.
cioáră (-óri), s.f. – 1. Specii de pasăre din familia corbului (Corvus cornix, Corvus corone, Corvus frugilegus). – 2. Pasăre, cioară-de-cîmp (Corvus monedula). – 3. Poreclă dată de obicei ţiganilor. – Mr. ţoară, megl. cioară. Origine necunoscută. Este considerat cuvînt expresiv, care imită croncănitul ciorii (cf. DAR). Coincide cu alb. sorë (Meyer, Alb. St., IV, 72; Philippide, II, 705), friul. čore, sore „cioară“ (REW 2449: Densusianu, Hlr., 231), sicil., calabr. čaulo, napol. čaolę, tarent. čola, piem. čova, sav. šave, cf. calabr. čola, „găină slabă şi mică“ (Rohlfs 210). Cf. Pascu, I, 64; Rosetti, II, 114. Este curioasă şi coincidenţa cu per. čurē (Popescu-Ciocănel 22), cuman. čura (Kuun 129), ambele cu sensul de „şoim“; este însă puţin probabilă o relaţie directă. Este cuvînt dac, după Hasdeu, Col. lui Traian, 1874, p. 176; anterior indoeurop., după Lahovary 323. Sensul 3 este rezultatul unei contaminări cu ţig. čor „sărman, nenorocit; ţigan“ (Graur 138; Juilland 162). Der. ciorărie, s.f. (mulţime de ciori); cioresc, adj. (de cioară, se spune mai ales despre anumite varietăţi de plante); cioroi, s..m. (cioară, bărbătuş; corb; poreclă dată ţiganilor); cioarcă (var. ciorcuşe), s.f. (coţofană, Pica caudata), rezultat al unei contaminări cu ţarcă; cioro(i)pină, s.f. (poreclă dată ţiganilor), comp. de la cioară sau cioroi cu arăpină; ciorăi (var. corăi), vb. (despre ciori, a croncăni); ciorăitură, s.f. (croncănit).