cintar
cîntár (-re), s.n. – 1. Instrument care serveşte la stabilirea greutăţii, balanţă. – 2. Fir cu plumb. – 3. Cumpănă a fîntînii. – 4. Orcic, cruce a căruţei. – 5. Cîrlig în care se fixează cîrma unui plute. – 6. Cric de ridicat greutăţi. – 7. Constelaţia Balanţei. – Mr. cîndare, megl. căntar. Tc. kantar, din arab. qintar (‹ lat. centenarius), în parte prin intermediul ngr. ϰαντάρι (Şeineanu, II, 85; Lokotsch 1178; Meyer 173; Ronzevalle 136); cf. alb. kandar, bg., sb. kantar. Pentru a › î, prin intermediul lui *căntări, *căntăresc, cf. Graur, BL, IV, 74. – Der. cîntăreală, s.f. (acţiunea de a cîntări); cantaragiu, s.m. (slujbaş la biroul de control al greutăţilor), din tc. kantarci; cîntări, vb. (a determina greutatea unui corp; a examina, a cumpăni; a valora).