cinatui
CINĂTUÍ, cinătuiesc, vb. IV. Tranz. (Reg.; adesea fig.) A curăţa păsări, peşti etc. (de fulgi, de solzi etc.) şi a-i tăia în bucăţi, pentru a pregăti mâncarea – Cf. magh. c s i n á l t „pregătit“.
CINĂTUÍ vb. v. jumuli.
cinătuí vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. cinătuiésc, imperf. 3 sg. cinătuiá; conj. prez. 3 sg. şi pl. cinătuiáscă
A CINĂTU//Í ~iésc tranz. reg. 1) (păsări sau peşte) A curăţa (de pene, de solzi şi de măruntaie) pentru a pune la fiert sau la fript. 2) fam. A bate foarte tare; a stâlci în bătaie. /<ung. csinált
cinătuí (-uésc, -ít), vb. – 1. A curăţa, a pregăti mîncarea. – 2. A tăia, a face bucăţi. – 3. A omorî. Mag. csinalt „preparat“ (DAR), probabil contaminat cu sl. činiti „a aranja.“