cimp
cîmp (-puri), s.n. – 1. Şes, cîmpie. – 2. Teren lucrat, ogor, lan; activităţi proprii agriculturii. – 3. Fond, teren, teatru, scenariu în care se desfăşoară o acţiune sau în care se situează o acţiune sau în care se situează un obiect. – 4. Fond. – 5. În heraldică, sferă, domeniu. – 6. Regiune, porţiune, suprafaţă. – 7. Frîu. – Var. cîmp (pl. cîmpi). Mr. cîmpu, megl. cǫmp. Lat. campus (Puşcariu 361; Candrea-Dens., 338; REW 1563; DAR); cf. it., sp., port. campo, prov., cat. camp, fr. champ. Pl. cîmpi se foloseşte aproape exclusiv în expresiile a bate cîmpii, a lua cîmpii. Der. cîmpean, adj. (ţărănesc, campestru); cîmpeancă, s.f. (ţărancă); cîmpenesc, adj. (ţărănesc, rustic); cîmpeneşte, adv. (în mod rustic); campestru, adj. (campestru), din it. campestro; cîmpină, s.f. (ogor); cîmpos, adj. (neted, plan). După Candrea, Elementele, 403, din rom. provin rut. kempa, kympyna „insuliţă“.