cimitir
CIMITÍR, cimitire, s.n. Teren (îngrădit) unde se îngroapă morţii; ţintirim – Din ngr. kimitírion, it. cimitero.
CIMITÍR s. (rar) necropolă, (reg.) îngropelniţă, margine, morminte (pl.), (Ban.) avlie, (prin Transilv.) comoară, (Ban.) morţărie, (prin Transilv.) piţigăi (pl.), (Ban., Transilv. şi Olt.) progadie, (prin sudul Transilv.) stobor, (Transilv. şi Maram.) temeteu, (Mold.) ţintirim, (înv.) grobişte.
cimitír s. n., pl. cimitíre
CIMITÍR ~e n. Loc special unde se îngroapă morţii; ţintirim. ~ul eroilor. ♢ ~ de maşini loc rezervat pentru depozitarea vehiculelor ieşite din uz. /<ngr. kimitírion, it. cimitero
cimitír (-re), s.n. – Teren unde se îngroapă morţii. – Var. (înv.) chimitir, megl. chimitiriu. It. cimiterio, şi înainte (sec. XVIII şi mr.) din ngr. ϰοιμητήριον. Este cuvînt folosit în Munt. şi Olt. (ALR, I, 3019.