cicoare
CICOÁRE1, cicori, s.f. 1. Plantă erbacee cu flori albastre, trandafirii sau albe, cultivată pentru rădăcinile sale (Chicorium intybus). ♢ Cicoare de grădină = andivă. 2. Surogat de cafea preparat din rădăcina plantei descrisă mai sus. – Lat *cichoria (=cichorium).
CICOÁRE2, cicori, s.f. Insectă galbenă-castanie, cu spinarea neagră, cu aripile străvezii şi lungi, cu capul lat şi cu ochii mari (Cicada orni). – Lat *cicala (= cicadă).
CICOÁRE s. (ENTOM.; Cicada orni) (reg.) gre-ier-de-toamnă.
CICOÁRE s. v. păpădie.
cicoáre (plantă, insectă) s. f., g.-d. art. cicórii; pl. cicóri
CIC//OÁRE2 ~óri f. Insectă de talie medie, cu aripi străvezii, mai lungi decât corpul, care produce un ţârâit strident şi monoton; cicadă. /<lat. cicala
CIC//OÁRE1 ~óri f. 1) Plantă erbacee medicinală cu tulpina erectă şi ramificată, cu frunze adânc şi neregulat crestate şi cu flori albastre. 2) Surogat de cafea preparat din rădăcina acestei plante. [G.-D. cicorii; Sil. ci-coa-] /<lat. cichoria
cicoáre (-óri), s.f. – Plantă erbacee cu flori albastre (Cichorium Intybus). Lat. *cĭchōria, pl. de la cĭchōrium (‹ gr. ϰιχώριον), cf. alb. koré (Puşcariu 360; Meyer 201; Candrea-Dens., 336; Philippide, II, 636; Diculescu, Elemente, 483).
cicoáre (-óri), s.f. – Insectă, greiere. – Megl. ţicoari. Lat. *cĭcāla, forma vulg. în loc de cĭcāda (Puşcariu, RF, I, 270; DAR); cf. alb. kjingalë, it. cicala, prov. cigala, sp. cigarra. Rezultatul normal (*cicară) pare să fi suferit influenţa cuvîntului anterior. Cf. şi cicăli.