cianoza
CIANOZÁ, cianozez, vb. I. Refl. şi tranz. A deveni sau a face să devină cianotic. [Pr.: ci-a-] – Din fr. cyanoser.
CIANÓZĂ s.f. (Med.) Coloraţie albastră-vineţie a pielii şi a mucoaselor din cauza unei insuficiente oxigenări a sângelui. [Pr.: ci-a-] – Din fr. cyanose.
CIANÓZĂ s. (MED.) maladie albastră.
-CIANÓZĂ2 elem. cian2(o)-.
CIANÓZĂ1 s. f. colorare în albastru a pielii sau a mucoaselor. (< fr. cyanose)
CIANOZÁ vb. tr., refl. a deveni, a face să devină cianotic. (< fr. cyanoser)
cianozá vb. (sil. ci-a-), ind. prez. 3 sg. cianozeáză
cianóză s. f. (sil. ci-a-), g.-d. art. cianózei
CIANÓZĂ f. Coloraţie albastră a pielii sau a mucoaselor, apărută la unele boli cardiace sau pulmonare, datorită insuficienţei de oxigen în sânge. [Sil. ci-a-] /<fr. cyanose
CIANOZÁ vb. I. tr., refl. A produce cianoză, a fi atins de cianoză. [Pron. ci-a-. / < fr. cyanoser].
CIANÓZĂ s.f. Colorare în albastru a pielii, provocată de scăderea concentraţiei oxigenului din sânge. [< fr. cyanose, cf. gr. kyanos – albastru].