chivot
CHÍVOT, chivoturi, s.n. Cutiuţă aşezată în altar în care se păstrează cuminecătura rezervată celor care se împărtăşesc în caz de boală, înainte de moarte etc. ♦ Ladă în care evreii mozaici ţineau tablele legii. [Acc. şi: chivót. – Pl. şi: chivote] – Din sl. kivotŭ.
CHÍVOT s. v. corabie.
CHÍVOT s. (BIS.) 1. tabernacul. (La creştini, în ~ se păstrează cuminecătura.) 2. (înv.) lada păcii, sicriul legii. (La mozaici, ~ul serveşte la păstrarea tablelor legii.)
chívot s. n., pl. chívoturi/chívote
CHÍVOT ~uri n. bis. Cutie unde se păstrează cuminecătura. [Pl. şi chivote] /<sl. kivotu
chivót (-te), s.n. – 1. (Înv.) Cutiuţă, sipet. – 2. (Înv.) Cufăr, ladă. – 3. Raclă. Ngr. ϰιβώτιον sau ϰιβωτός (Murnu 14), în parte prin intermediul sl. kivotŭ, sb. ćȉvot (Vasmer, Gr., 50).