chiureta
CHIURETÁ, chiuretez, vb. I. Tranz. A curăţa (şi a îndepărta) cu chiureta suprafaţa unei mucoase (bolnave). – Din fr. cureter.
CHIURÉTĂ, chiurete, s.f. Instrument chirurgical de forma unei linguri, folosit la chiuretaj. – Din fr. curette.
CHIURETÁ vb. (MED.) a racla.
CHIURÉTĂ s. f. instrument chirurgical în formă de lingură tăioasă, în obstetrică, ginecologie, otorinolaringologie etc. (< fr. curette)
CHIURETÁ vb. tr. a curăţa cu chiureta suprafaţa unei mucoase. (< fr. cureter)
chiuretá vb. (sil. chiu-), ind. prez. 1 sg. chiuretéz, 3 sg. şi pl. chiureteáză
chiurétă s. f. (sil. chiu-), pl. chiuréte
CHIURÉT//Ă ~e f. Instrument chirurgical folosit la chiuretaj. /<fr. curette
A CHIURET//Á ~éz tranz. (formaţii sau ţesuturi organice) A îndepărta cu ajutorul chiuretei în scop diagnostic sau terapeutic. /<fr. cureter
CHIURETÁ vb. I. tr. A curăţa cu chiureta suprafaţa unei mucoase, (spec.) a uterului. [Pron. chiu-re-. / < fr. cureter].
CHIURÉTĂ s.f. Instrument chirurgical folosit în obstetrică, ginecologie, otorinolaringologie etc. [< fr. curette].