chiuli
CHIULÍ, chiulesc, vb. IV. Intranz. (Fam.) A se sustrage nemotivat de la îndeplinirea unei obligaţii, a unei datorii; a trage chiulul. – Din chiul.
chiulí vb. (sil. chiu-), ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. chiulésc, imperf. 3 sg. chiuleá; conj. prez. 3 sg. şi pl. chiuleáscă
A CHIUL//Í ~ésc intranz. pop. A nu-şi îndeplini conştiincios obligaţiile. [Sil. chiu-] /Din chiul