chiti
CHITÍ1, chitesc, vb. IV. (Pop.) 1. Tranz., intranz. şi refl. A socoti, a chibzui; a crede, a gândi. ♦ Tranz. A pune la cale; a plănui. 2. Tranz. A potrivi, a aranja, a rândui bine. – Din scr. kititi.
CHITÍ2, chitesc, vb. IV. Tranz. (Pop.) 1. A ţinti (cu arma, cu piatra), a ochi; p. ext. a trage (cu o armă); a lovi, a nimeri (ţinta). 2. A arunca o privire; a alege din ochi. – Din scr. hititi (apropiat de chiti1).
CHITÍ vb. v. aprecia, aranja, arunca, aşeza, avânta, azvârli, chibzui, clasa, clasifica, considera, crede, dispune, distribui, găsi, gândi, grupa, intenţiona, împărţi, întocmi, judeca, ochi, opina, ordona, organiza, orândui, plănui, potrivi, pre-cipita, proiecta, pune, repartiza, repezi, rândui, sări, sistematiza, socoti, ţinti, viza, zvârli.
chití (a socoti, a aţinti, a împodobi) vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. chitésc, imperf. 3 sg. chiteá; conj. prez. 3 sg. şi pl. chiteáscă
A CHIT//Í2 ~ésc tranz. reg. 1) A lua drept ţintă (pentru armă); a ţinţi; a ochi. 2) A alege din ochi; a arunca o privire. /<sb. hititi
A CHIT//Í1 ~ésc tranz. pop. 1) A prevede din timp, elaborând un plan; a planifica; a chibzui. 2) A găsi de cuviinţă; a socoti; a crede; a gândi; a considera. 3) (lucruri sau fiinţe) A face să devină (mai) frumos, adăugând elemente decorative; a împodobi; a înfrumuseţa. /<sb. kititi
chití (-tésc, -ít), vb. – 1. A împodobi, a înfrumuseţa, a orna. – 2. A potrivi, a aranja, a orîndui. – 3. A organiza, a plănui, a dispune. – 4. A proiecta, a calcula. – 5. A judeca, a chibzui, a gîndi. Sb. kititi „a înfrumuseţa“, sau bg. kyta „buchet“ (Cihac, II, 51; Miklosich, Slaw. Elem., 27; Miklosich, Lexicon, 328; Berneker 679). Cu toate că evoluţia semantică este firească în toate fazele ei, este rar ca un cuvînt sl. să fi dezvoltat în rom., de la sine, o gamă atît de întinsă de sensuri. Este de presupus că în evoluţia sa ar fi influenţat vreun cuvînt ca a căta, sau poate ngr. ϰιττάζω „a vedea, a privi“. – Der. chiteală, s.f. (podoabă; giuvaiere, bijuterii; ordine, organizare; aranjare, potrivire; judecată, părere; supoziţie, idee). Cf. cuvîntul următor.
chití (-tésc, -ít), vb. – 1. A lansa, a arunca, a a trage cu arma. – 2. A ţinti. – 3. A arunca o privire. – 4. A nota, a observa. Sb. hitat, hititi „a trage, a slobozi“, contaminat şi în mare parte confundat cu cuvîntul anterior (Puşcariu, RF, I (1928), p. 271; DAR). – Der. chitaci, s.m. (ochitor; care ţinteşte bine), prost explicat de Löwe 9 pe baza bg. skitač „vagabond“; chitaş, s.m. (ochitor); chiteală, s.f. (ochire, ţintire).