chit
CHIT1 adv. (Fam.; în expr.) A fi chit (cu cineva) = a nu mai datora nimic (cuiva); a nu mai avea de dat (cuiva) nici o socoteală. Chit că... = chiar dacă..., indiferent dacă... – Din fr. quitte.
CHIT2 s.n. Pastă formată dintr-un praf mineral şi un lichid vâscos (ulei de in, glicerină etc.), care se întăreşte în contact cu aerul şi e folosită la fixarea geamurilor în cercevele, la astuparea găurilor în lemn sau în zid etc. – Din germ. Kitt.
CHIT3, chiţi, s.m. (Zool.; înv.) Balenă. – Din sl. kitŭ.
CHIŢ interj. Cuvânt care imită sunetele caracteristice ale şoarecilor. – Onomatopee.
CHIŢ interj. (reg.) ţiţ. (Şoarecele face: ~!)
CHIT s. v. balenă.
CHIT2 s. n. pastă dintr-un amestec de pulberi metalice cu ulei de in, glicerină etc., folosită la lipitul geamurilor etc. (< germ. Kitt)
CHIT1 adv. (fam.) a fi ~ (cu cineva) = a-şi fi plătit o datorie faţă de cineva. (< fr. quitte)
chit adv.
chit (zool.) s. m., pl. chiţi
chit (pastă) s. n., pl. chíturi
chiţ interj.
CHIŢ interj. (se foloseşte pentru a reda sunetul caracteristic emis de şoareci). /Onomat.
CHIT2 ~uri n. Pastă formată dintr-un amestec de praf mineral şi un aglomerant care se întăreşte la aer, având diferite întrebuinţări în construcţii (la fixarea geamurilor în cercevele, pentru astuparea găurilor din lemn în vederea vopsirii). /<germ. Kitt
CHIT1 adv. pop. : A fi ~ cu cineva a se achita cu cineva. ~ că... cu toate că... /<fr. quitte
CHIT2 s.n. ~ (din germ. Kitt < v. germ. de sus kuti < indoeurop. *guetu- = răşină, prin interm. lat. bitūmen = asfalt (1.)) [et. WDW]
CHIT s.n. Pastă rezultată din amestecul unei pulberi metalice cu ulei de in, glicerină etc., întrebuinţată la lipitul geamurilor la cercevele, la astuparea găurilor etc. [Pl. -turi. / < germ. Kitt, cf. kitten – a lipi].
CHIT adv. (Franţuzism) Achitat, plătit. ♢ (Fam.) A fi chit (cu cineva) = a-şi fi plătit o datorie faţă de cineva. [< fr. quitte].
chit2, chíturi, s.n. (reg.) suman (negru sau alb), ţundră.
chit adv. – Liber, în pace. Fr. quitte. Se întîlneşte cu dubletele cfit şi fit, care redau pronunţarea germ. quitt. – Der. (de la cfit) cfitui, vb. (a rezolva probleme; a fi liniştit). Forma chitui se aude mai puţin, fiind înlocuită prin achita. După Sanzewitsch 201, cfitui vine din rus. kvitovatĭ.
chit (-ţi), s.m. – Balenă, cetaceu. Ngr. ϰñτος, în parte prin intermediul sl. kitŭ (Murnu 13; cf. Vasmer, Gr., 78). Sec. XVI.
chit s.m. – Pastă formată dintr-un praf mineral şi un lichid vîscos. Germ. Kitt. Sec. XIX. – Der. chitui, vb. (a lipi cu chit).
chit (-te), s.n. – Mantou, palton. Germ. Kittel (DAR). În Trans. de Nord.
chiţ interj. – Imită sunetele mai multor animale în special şoarecii şi şobolanii. Formaţie spontană; cf. bg. kvic, sb. kvečati, slov. kvičati, toate cu sensul de „a geme.“ După Cihac, din sl. kvičati „a grohăi porcii“, cf. coviţa. – Der. chiţăi (var. chiţcăi), vb. (a scoate sunete ascuţite şoarecii); chiţcan, s.m. (şobolan), a cărui der. nu este clară.