chirai
CHIRĂÍ, chírăi, vb. IV. Intranz. (Pop.) 1. (Despre greieri; la pers. 3) A ţârâi. ♦ (Despre unele păsări) A scoate sunete specifice speciei. 2. (Despre oameni) A striga, a ţipa; a geme; a plânge. – Formaţie onomatopeică.
chirăí vb., ind. şi conj. prez. 3 sg. chírăie, imperf. 3 sg. chirăiá
A CHIRĂÍ pers. 3 chírăie intranz. pop. 1) (mai ales greieri) A scoate sunete repetate şi ascuţite caracteristice speciei. 2) (despre găini) A scoate sunete guturale scurte şi repetate caracteristice speciei; a face „câr-câr“; a cârâi. 3) fig. depr. (despre persoane) A vorbi pe un ton strident. [Sil. chi-ră-i] /Onomat.