chioraitura
CHIORĂITÚRĂ, chiorăituri, s.f. Chiorăială. [Pr.: -ră-i-. – Var.: ghiorăitúri s.f.] – Chiorăi + suf. -tură.
CHIORĂITÚRĂ s. v. chiorăit.
chiorăitúră/ghiorăitúră s. f. (sil. -ră-i-), g.-d. art. chiorăitúrii/ghiorăitúrii; pl. chiorăitúri/ghiorăitúri