chiomb
CHIOMB, CHIOÁMBĂ adj. v. chiomp.
Chiomb ≠ deştept, cuminte, inteligent, isteţ, mintios, căpos, căpăţânos, înţelept
CHIOMB adj. v. chiorâş, cruciş, încrucişat, pieziş, saşiu, strabic.
CHIOMB adj., s. v. bleg, miop, nătăfleţ, nă-tărău, nătâng, neghiob, nerod, netot, prost, prostănac, stupid, tont, tontă-lău.
chiómb (-oámbă), adj. – 1. Miop, care nu vede bine. – 2. Nesocotit, prost. Origine necunoscută. DAR îl pune în legătură cu mag. dialectal tömpe „prost“, dar cuvîntul rom. este prea răspîndit pentru ca să i se poată atribui această origine (nu este sigură observaţia din DAR că se foloseşte numai în Mold., Bucov. şi Trans. de Nord. Scriban propune rus. temnyĭ „obscur“ (pronunţat tjomnyĭ). – Der. chiombăni (var. chiompăni), vb. (a lucra la lumină slabă, a-şi strica ochii; a desluşi cu greutate); chimbăneală, s.f. (lucru făcut în condiţii proaste de luminozitate); chiombie s.f. (miopie). – Cf. chiondorîş.
chiómb (-oámbă), adj. – 1. Miop, care nu vede bine. – 2. Nesocotit, prost. Origine necunoscută. DAR îl pune în legătură cu mag. dialectal tömpe „prost“, dar cuvîntul rom. este prea răspîndit pentru ca să i se poată atribui această origine (nu este sigură observaţia din DAR că se foloseşte numai în Mold., Bucov. şi Trans. de Nord. Scriban propune rus. temnyĭ „obscur“ (pronunţat tjomnyĭ). – Der. chiombăni (var. chiompăni), vb. (a lucra la lumină slabă, a-şi strica ochii; a desluşi cu greutate); chimbăneală, s.f. (lucru făcut în condiţii proaste de luminozitate); chiombie s.f. (miopie). – Cf. chiondorîş.