chintesenta
CHINTESÉNŢĂ s.f. 1. Ceea ce este esenţial, de bază într-un lucru, într-o concepţie etc. 2. (În filozofia antică) Substanţă considerată drept al cincilea şi cel mai subtil element material al lumii, din care ar fi alcătuite corpurile cereşti. [Var.: (înv.) cvintesénţă s.f.] – Din fr. quintessence.
CHINTESÉNŢĂ s. esenţă. (~ a unui proces.)
CHINTESÉNŢĂ s. f. 1. (fil.) principiu material al lumii, atribut al eterului, considerat de cosmogonia antică drept al cincilea element (în afară de pământ, apă, aer şi foc). 2. esenţa, principalul, esenţialul într-o concepţie, într-o doctrină, într-o operă etc. (< fr. quintessence)
chintesénţă s. f. (sil. mf. chint-) → esenţă
CHINTESÉNŢ//Ă ~e f. 1) Parte care constituie esenţialul a ceva (concepţie, lucru, operă etc.). 2) rar Substanţă considerată de alchimişti drept al cincilea material al lumii (pe lângă pământ, aer, apă şi foc). [G.-D. chintesenţei] /<fr. quintessence, germ. Quintessenz
CHINTESÉNŢĂ s.f. 1. (Rar) A cincea esenţă, substanţă eterică considerată de alchimişti ca al cincilea element în afară de pământ, apă, aer şi foc. 2. Esenţa, principalul, esenţialul într-o concepţie, într-un lucru, într-o operă etc. [Var. cvintesenţă s.f. / < fr. quintessence, cf. lat.sc. quinta essentia – a cincea esenţă].