chimen
CHÍMEN s.m. (Bot.) Chimion (1); p. restr. seminţele acestei plante. – Din ngr. kíminon. Cf. bg. k i m e n.
CHÍMEN s. v. chimion.
CHÍMEN s. v. coriandru.
chímen s. m.
CHÍMEN ~i m. 1) Plantă erbacee umbeliferă, având frunze penate şi flori mici, ale cărei seminţe aromatice se folosesc ca mirodenii şi în medicină. 2) Seminţele acestei plante; chimion. /<ngr. kiminon
chimén s.m. – Plantă cu seminţe aromatice întrebuinţate în medicină, bucătărie etc. (Carum Carri). – Mr. chimin. Gr. ϰύμινον, în parte prin intermediul sl. kjominŭ, kiminŭ (cf. bg. kimén, v. rus. kiminŭ, mag. kömény, cf. Vasmer, Gr., 77). Din acelaşi cuvînt gr. provine tc. kimion, de unde rom. chimion, s.m. (chimen, Cuminum Cyminum), cf. bg. kimion (Şeineanu, II, 112; Meyer 226). – Der. chimioniu, adj. (verde închis).