chihai
CHIHĂÍ, chihăiesc, vb. IV. (Reg.) 1. Tranz. A plictisi pe cineva insistând cu vorba pe lângă el. 2. Intranz. A tuşi sec. – Formaţie onomatopeică.
CHIHĂÍ vb. v. agasa, enerva, indispune, irita, necăji, plictisi, sâcâi, supăra.
chihăí vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. chihăiésc, imperf. 3 sg. chihăiá; conj. prez. 3 sg. şi pl. chihăiáscă
chihăí (-ăésc, -ít), vb. – 1. A tuşi. – 2. A importuna, a deranja. Creaţie expresivă, cf. chicoti; se întîlneşte cu alte creaţii spontane de acelaşi tip, cum sînt: chifui, vb. (a bombăni); chifti, vb. (a rîde); hihăi, vb. (a hohoti) etc. Sensul 2 pare a fi suferit influenţa lui cehăi. – Der. chihăitură, s.f. (atac de tuse).