chicera
chíceră chícere, s.f. (reg., înv.) vârf, deal conic, munte.
chíceră (-re), s.f. – Vîrf, culme, pisc. Origine necunoscută. Drăganu, Dacor., I, 117, îl pune în legătură cu alb. kikërë „culme“ şi îl consideră anterior celor romanice. După Capidan, Raporturile, 231, din rom. provine bg. kicer.