chibzuinta
CHIBZUÍNŢĂ s.f. Examinarea atentă a împrejurărilor, judecată cumpănită; însuşire care caracterizează pe omul chibzuit. – Chibzui + suf. -inţă.
Chibzuinţă ≠ nechibzuinţă
CHIBZUÍNŢĂ s. v. chibzuială.
chibzuínţă s. f., g.-d. art. chibzuínţei
CHIBZUÍNŢ//Ă ~e f. 1) Analiză atentă a situaţiei. 2) Judecată cumpănită. /a chibzui + suf. ~inţă