cherestea
CHERESTEÁ, (2) cherestele, s.f. 1. (Cu sens colectiv) Material lemnos, cu cel puţin două feţe plane şi paralele, rezultat din tăierea buştenilor la gater şi întrebuinţat de obicei în construcţie. 2. Fig. (Fam.) Construcţie fizică solidă a unei persoane, structură osoasă. ♢ Expr. N-are cherestea sau îi lipseşte cheresteaua, se spune despre o persoană nesimţită, nepunctuală. – Din tc. kereste.
CHERESTEÁ s. lemnărie. (~ua unei construcţii.)
CHERESTEÁ s. v. osatură, schelet, sistem osos.
cheresteá s. f., art. cheresteáua, g.-d. art. cherestélei; pl. cherestéle
CHEREST//EÁ ~éle f. 1) Material lemnos semiprelucrat folosit în construcţii. 2) Partea lemnoasă care constituie scheletul unei construcţii; lemnărie. 3) fig. rar Structura sistemului osos al unei persoane. [G.-D. cherestelei] /<turc. keresté
cheresteá (-éle), s.f. – 1. Lemn de construcţie. – 2. Material lemnos, lemnărie. – 3. Armătură, schelet. – 4. Fel, gen, tip, categorie personală. – Mr. chiriste, megl. chiriste, cheresteu. Tc. kereste (Roesler 595; Şeineanu, II, 106; Lokotsch 1162; Ronzevalle 146); cf. ngr. ϰερεστές, bg. kereste. – Der. chiristigiu (var. cherestegiu), s.m. (negustor de cherestea), din tc. keresteci, cf. bg. kerestedžija; chiristigerie (var. cherestegerie), s.f. (depozit de cherestea).