chemator
CHEMĂTÓR, -OÁRE, chemători, -oare, adj. Care cheamă. ♦ (Pop.; substantivat, m.) Persoană care invită pe cunoscuţi la nuntă; vornicel. – Chema + suf. -ător.
Chemător ≠ dezgustător
CHEMĂTÓR s. v. colăcar, vătaf, vătăşel, vornicel.
chemătór adj. m., pl. chemătóri; f. sg. şi pl. chemătoáre