chemare
CHEMÁRE, chemări, s.f. Acţiunea de a chema şi rezultatul ei. 1. Exprimare orală sau în scris a dorinţei cuiva ca cineva să vină aproape sau într-un anumit loc. ♦ Strigăt, ţipăt (care cheamă) ♦ (Concr.) Proclamaţie. 2. Îndemn de a participa la o acţiune, la un fapt. 3. Ordin, dispoziţie (cu caracter oficial) de a se prezenta într-un anumit loc. 4. Fig. Înclinaţie, vocaţie. ♦ Misiune, menire. – V. chema.
CHEMÁRE s. v. strigăt, ţipăt, urlet, zbieret.
CHEMÁRE s. 1. invitare, invitaţie, poftire. (~ cuiva la masă.) 2. convocare, invitare, invitaţie. (~ lor la poliţie.) 3. v. provocare. 4. v. citare. 5. (MIL.; concr.) ordin, (prin Transilv. şi Maram.) poruncă. (A primit ~ şi s-a prezentat la unitate.) 6. v. apel. 7. v. proclamaţie. 8. v. menire. 9. v. aptitudine.
chemáre s. f., g.-d. art. chemării; pl. chemări
CHEM//ÁRE ~ări f. 1) v. A CHEMA. 2) Text oficial care conţine un îndemn la o acţiune; proclamaţie. 3) fig. Atitudine deosebită pentru un domeniu anumit de activitate. /v. a chema
Chemáre chemari s.f.actiunea de a chema si rezultatul ei. 1.Exprimare(prin rostirea sau stigarea numelui,interjectii,etc.) a dorintei ca cineva sa se prezinte undeva.Atinci te chem;chemarea-mi asculta-vei?Din neguri reci plutind te vei desface?EMINESCU 2.Ordin,dispozitie,convocare,invitatie cu caracter oficial. 3.Fig. Inclinatie,vocatie.In acesti oameni am simtit...caldura cemarii dascalesti.ALECSANDRII 4.Strigat, tipat,urlet.
chemare