chelar
CHELÁR, chelari, s.m. Persoană care deţinea cheile cămării sau pivniţei şi care administra proviziile unei gospodării boiereşti. – Din sl. kelarŭ.
CHELÁR s. v. cămară.
CHELÁR s. pivnicer.
chelár s. m., pl. chelári
CHELÁR ~i m. înv. Dregător care avea în grijă pivniţele şi cămările boiereşti. /<sl. kelaru
chelár (-ri), s.m. – Majordom, intendent, persoană care deţinea cheile cămării unei gospodării boiereşti. Gr. ϰελλάριος (Murnu), în parte prin intermediul sl. kelarĭ. La origine este lat. cellarium (cf. it. cellaio, fr. cellier), care, prin intermediul ngr. ϰελλάρι(ον), a dat şi chelar, s.n. (cămară, depozit de provizii), cf. celar. Cuvîntul gr. a trecut în tc., bg. kiler, de unde dubletul rom. chiler, s.n. (cămară). – Der. chelăriţă, s.f. (soţia chelarului; femeie care îndeplinea funcţia de chelar); chelărie, s.f. (îndeletnicirea de chelar).