cetatuie
CETĂŢÚIE, cetăţui, s.f. Diminutiv al lui cetate; fortăreaţă; întăritură naturală. [Pr.: -ţu-ie] – Cetate + suf. -uie.
CETĂŢÚIE s. (IST., MIL.) citadelă. (O ~ pe vârful dealului.)
cetăţúie s. f., art. cetăţúia, g.-d. art. cetăţúii; pl. cetăţúi