cest
CEST1, cesturi, s.n. Mănuşă de piele, armată cu plumb şi cu fier, de care se serveau atleţii din antichitate în luptele pugilistice. ♦ (Rar) Pugilat. – Din fr. ceste, lat. caestus.
CEST2, CEÁSTĂ, ceşti, ceste, adj. dem. (Înv. şi reg.) Acest. [Gen.-dat. sg. cestui, cestei, gen.-dat. pl. cestor] – Din acest (prin afereză).
CEST adj. v. acest.
CEST2(O)- elem. „curea, panglică“. (< fr. cest/o/-, cf. gr. kestos, centură)
CEST1 s. n. (ant.) mănuşă de piele armată cu plumb sau fier, de care se serveau atleţii în luptele pugilistice. (< lat. caestus, fr. ceste)
cest adj. m. (antepus), g.-d. céstui, pl. ceşti; f. sg. ceástă, g.-d. céstei, pl. céste; g.-d. m. şi f. céstor
cest s. n., pl. césturi
CEST s.m. (Ant.) Mănuşă de piele armată cu plumb şi cu fier, de care se serveau atleţii în luptele pugilistice. ♦ (Rar) Pugilat. [Pl. -turi. / < lat. caestus, cf. fr. ceste].
cést1, césturi, s.n. (înv.) una din bucăţile tăiate din prescură de preot.