cerui
CERUÍ, ceruiesc, vb. IV. Tranz. A acoperi cu un strat de ceară; a unge, a freca, a lustrui cu ceară. ♦ A îmbiba cu ceară. – Ceară + suf. -ui.
ceruí vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. ceruiésc, imperf. 3 sg. ceruiá; conj. prez. 3 sg. şi pl. ceruiáscă
A CERU//Í ~iésc tranz. (fire, scânduri etc.) A acoperi cu un strat subţire de ceară. ♢ ~ parchetul a lustrui parchetul cu ceară. /ceară + suf. ~ui