cerceta
CERCETÁ, cercetez, vb. I. 1. Tranz. şi refl. A (se) examina cu atenţie; a (se) observa, a (se) controla. ♦ Tranz. A studia, a consulta. ♦ Tranz. A căuta. 2. Tranz. A căuta să afle; a se informa; a iscodi. 3. Tranz. A întreba, a chestiona. ♦ (Jur.) A face o cercetare; a ancheta. 4. Tranz. (Pop.) A vizita. – Lat. circitare „a da târcoale“.
CERCETÁ vb. 1. v. analiza. 2. v. examina. 3. v. căuta. 4. a consulta, a examina, a studia. (Am ~ toate documentele.) 5. v. consulta. 6. v. documenta. 7. v. informa. 8. v. verifica. 9. v. vedea. 10. v. sonda. 11. v. ancheta.
CERCETÁ vb. v. vizita.
cercetá vb., ind. prez. 1 sg. cercetéz, 3 sg. şi pl. cerceteáză
A CERCET//Á ~éz tranz. 1) A supune unei analize; a studia; a investiga; a analiza; a considera. ~ locurile. ~ problema. 2) A privi cu atenţie; a examina; a studia. 3) jur. A supune unei anchete (pentru a afla ceva); a ancheta. ~ un martor. /<lat. circitare
cercetá (-téz, -át), vb. – 1. A examina, a cerceta, a iscodi, a verifica. – 2. A consulta, a sonda, a aprecia. – 3. A întreba. – 4. (Înv.) A vizita, a fi în relaţii. Lat. cĭrcĭtāre (Diez, Gramm., I, 32; Puşcariu 344; Candrea-Dens., 314; REW 1943; Iordan, Dift., 141; DAR), cuvînt care s-a păstrat numai în rom. – Der. cercetaş, s.m. (explorator; boy scout); cercetăşie, s.f. (organizaţie a cercetaşilor); cercetăşime, s.f. (grupare de cercetaşi); cercetător, adj. (care cercetează). Dosoftei foloseşte forma cercăta, „a examina“ pe care Pascu, Beiträge, 9 şi DAR o explică drept rezultat al contaminării lui cerceta cu căta (sau cu cerca, după REW 1943); însă forma aceasta nu pare sigură.