cepeli
cepelí, cepelésc, vb. IV (reg.) a vorbi peltic, a sâsâi.
cepelí (-lésc, -it), vb. – (Bucov.) A sîsîi. Creaţie expresivă (Graur, BL, IV, 91). – Der. cepeleag (var. şepeleag, şepeleav), adj. (sîsîit, peltic), care este pus de obicei în legătură cu sl. sviblivŭ „bîlbîit“, cf. bg. čepeljavi, rus., rut. šepeljavyi „bîlbîit“ (Cihac, II, 387; Conev 96; DAR). Löwe 40 atribuie terminaţia cuvîntului unei contaminări cu mag. selypeg „bîlbîit“. Pare evident că toate aceste cuvinte sînt expresive; pentru formarea celui rom., cf. şi chercheli, terfeli şi în general toate vb. în -li.