cenusar
CENUŞÁR, (1) cenuşare, s.n., (II, III) cenuşari, s.m. I. S.n. 1. Cutie de metal aşezată sub grătarul locomotivei sau al unei sobe de încălzit, al unui cuptor etc. în care cade cenuşa rezultată din ardere. 2. Atelier sau secţie dintr-o fabrică de tăbăcărie în care se execută operaţiile premergătoare tăbăcirii. ♦ Bazin folosit în tăbăcărie, în care se pun pieile crude, cu o soluţie de lapte de var, pentru a le curăţa de păr. ♦ Soluţie de lapte de var proaspăt sau alcalin, folosită pentru depilarea pieilor crude şi îndepărtarea epidermei. 3. Urnă în care se păstrează cenuşa unei persoane incinerate; urnă cinerară. II. S.m. (Înv. şi ir.) Scriitor de cancelarie, copist (prost). III. S.m. Arbore ornamental originar din China, înalt, cu coroană ovală, cu frunze compuse şi cu flori mici verzi-gălbui (Ailanthus altissima). – Cenuşă + suf. -ar.
CENUŞÁR s. v. scrumieră.
CENUŞÁR s. 1. v. urnă funerară. 2. (Transilv., Mold.) leşier. (Prin ~ se strecoară leşia.) 3. (BOT.; Ailanthus altissima sau glandulosa) oţetar fals, (reg.) arbore-puturos.
cenuşár (copist, arbore) s. m., pl. cenuşári
cenuşár (cutie, atelier, urnă) s. n., pl. cenuşáre
CENUŞÁR2 ~i m. înv. peior. Copist necalificat într-o cancelarie. /cenuşă + suf. ~ar
CENUŞÁR1 ~e n. 1) Cavitate în partea de jos a unei sobe, unde cade cenuşa. 2) Bazin cu o soluţie specială de var, în care se pun pieile pentru a îndepărta părul şi epiderma. 3) Vas în care se păstrează cenuşa unui mort după incinerare; urnă cinerară; urnă funerară. 4) înv. Vas de diferite forme şi dimensiuni, în care se scutură scrumul sau se aruncă mucurile de ţigară; cenuşerniţă; scrumieră. /cenuşă + suf. ~ar