casnic
CÁSNIC, -Ă, casnici, -ce, adj., s.m. şi f. I. Adj. 1. Care ţine de casă1, de gospodărie. ♢ Industrie casnică = activitate industrială neevoluată, desfăşurată în mod auxiliar în gospodărie cu unelte relativ simple, care are ca obiect obţinerea unor produse destinate, de obicei, nevoilor proprii. 2. Care îşi petrece timpul liber acasă, în familie. II. 1. S.f. Femeie care se ocupă numai cu gospodăria; gospodină. 2. S.m. (Rar) Căsean. – Casă1 + suf. -nic.
CÁSNIC s. v. bărbat, soţ.
CÁSNIC adj. 1. v. conjugal. 2. domestic, familial, gospodăresc. (Treburi ~.) 3. domestic, menajer. (Aparat de uz ~.)
cásnic adj. m., s. m., pl. cásnici; f. sg. cásnică, pl. cásnice
CÁSNI//C1 ~că (~ci, ~ce) Care ţine de casă; propriu casei; gospodăresc. Aparat de uz ~. /casă + suf. ~nic
CÁSNI//C2 ~că (~ci, ~ce) m. şi f. 1) Persoană care locuieşte într-o casă cu alţi membri ai familiei. 2) Persoană nesalarizată care se ocupă numai cu gospodăria. /casă + suf. ~nic