caruta
CĂRÚŢĂ, căruţe, s.f. 1. Vehicul de forma carului, dar mai mic şi mai uşor decât acesta, cu tracţiune animală, mai ales cu cai. ♢ Expr. A se lăsa de căruţă = a renunţa la un lucru sau la o treabă începută. A rămâne de căruţă = a rămâne în urmă; a pierde ocazia. 2. Cantitate de fân, lemne etc. cât se poate încărca într-o căruţă (1). – Din car.
CĂRÚŢĂ s. (Transilv. şi Ban.) cocie. (~ cu doi cai.)
CĂRÚŢĂ s. v. car.
cărúţă s. f., g.-d. art. cărúţei; pl. cărúţe
CĂRÚŢ//Ă ~e f. 1) Vehicul de transport mai mic şi mai uşor decât carul, tras mai ales de cai. ♢ A rămâne de ~ a pierde ocazia. 2) Cantitate de material care se poate încărca într-un asemenea vehicul. O ~ de lemne. [G.-D. căruţei] /car + suf. ~uţă