caruntete
CĂRUNTÉŢE s.f. Faptul de a fi cărunt, cărunţeală, cărunţie; p. ext. bătrâneţe. – Cărunt + suf. -eţe.
CĂRUNTÉŢE s. v. bătrâneţe.
CĂRUNTÉŢE s. v. caniţie.
căruntéţe s. f., art. căruntéţea, g.-d. art. căruntéţii
CĂRUNTÉŢE f. 1) Stare a celui cărunt. 2) Vârstă înaintată; bătrâneţe; senectute. /cărunt + suf. ~eţe