carta
CARTÁ, cartez, vb. I. Tranz. 1. A repartiza, a grupa scrisorile (la poştă) după adresele destinatarilor. 2. A transpune pe o hartă topografică anumite detalii ale terenului unei regiuni; a efectua o cartare (2). – Din cărţi.
CÁRTĂ, carte, s.f. 1. Nume dat (în evul mediu) actelor destinate a consemna unele privilegii şi libertăţi fundamentale ale unor clase sau pături sociale şi a servi drept constituţie unui stat. 2. Manifest cuprinzând revendicările unei organizaţii politice, sociale, profesionale etc. 3. Act care stă la baza organizării şi funcţionării unei organizaţii internaţionale. Carta Organizaţiei Naţiunilor Unite. - Din fr. charte, lat. charta.
CÂRŢĂ s. v. buleandră, cârpă, fleandură, otreapă, petică, zdreanţă.
cartá vb., ind. prez. 1 sg. cartéz, 3 sg. şi pl. carteáză
cártă (manifest, act fundamental) s. f., g.-d. art. cártei; pl. cárte
CÁRT//Ă ~e f. livr. 1) (în evul mediu) Act emis de un suveran în care erau consemnate anumite drepturi şi libertăţi. 2) Program care stă la baza unei organizaţii sau a unui institut internaţional. ~a ONU. ~a de la Paris. 3) Document prin care mai multe state stabilesc anumite principii pe care se obligă să le aplice în relaţiile reciproce şi în relaţiile cu alte state. [G.-D. cartei] /<fr. charte, lat. charta
A CART//Á ~éz tranz. 1) (detalii ale unui teren) A transpune pe o hartă topografică prin anumite semne convenţionale. 2) (corespondenţă poştală) A distribui după adresele destinatarilor. /Din cartă
CÁRTĂ s. f. 1. (în evul mediu) act care emană de la un suveran, destinat a consemna unele drepturi sau libertăţi. 2. convenţie, pact politic fundamental. ♢ act care stabileşte funcţionarea unei organizaţii internaţionale. (< fr. charte, lat. charta)
CARTÁ vb. tr. 1. a repartiza corespondenţa poştală pe destinatari. 2. a grupa vagoanele pe diferite linii de descărcare. 3. a adăuga pe o hartă, pe un plan, noi detalii ale terenului. ♢ a identifica pe teren şi a reprezenta cartografic diferite tipuri de sol. 4. a identifica şi delimita rezervaţiile dintr-un arboret. (< germ. kartieren)
CARTÁ vb. I. tr. 1. A repartiza scrisorile (la poştă) după adresele la care urmează să fie distribuite. ♦ A grupa vagoanele pe diferite linii de descărcare. 2. A adăuga pe o hartă anumite detalii ale terenului. ♦ A identifica pe teren şi a reprezenta cartografic diferite tipuri de sol. ♦ A identifica şi a delimita rezervaţiile dintr-un arboret în vederea producţiei de seminţe. [< cartă, cf. germ. kartieren].
CÁRTĂ1 s.f. 1. (În evul mediu) Act care emană de la un suveran şi este destinat a consemna unele drepturi sau libertăţi fundamentale, servind drept constituţie. 2. Convenţie, pact politic fundamental. ♦ Tratat care stabileşte crearea unei organizaţii internaţionale, determinându-i atribuţiile şi modul de funcţionare. ♦ Constituţie dată sau acceptată de un principe, de un domn. [< lat. charta, cf. it. carta, fr. charte].
CÁRTĂ2 s.f. Carton subţire de formă dreptunghiulară, pe care este scris numele cuiva, care stabileşte calitatea unei persoane etc. [< fr. carte].
cártă, cárte, s.n. (înv.) hartă.