carmui
CÂRMUÍ, cârmuiesc, vb. IV. 1. Tranz. şi refl. A (se) conduce, a (se) guverna, a (se) administra. 2. Tranz. (Rar) A conduce cu ajutorul cârmei. – Cârmă + suf. -ui.
CÂRMUÍ vb. v. cârmi, coti, vira.
CÂRMUÍ vb. 1. v. conduce. 2. v. domni. 3. v. administra.
cârmuí vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. cârmuiésc, imperf. 3 sg. cârmuiá; conj. prez. 3 sg. şi pl. cârmuiáscă
A CÂRMU//Í ~iésc tranz. (state, popoare, instituţii etc.) A dirija, stând la cârmă; a guverna. /cârma + suf. ~ui