carbune
CĂRBÚNE, cărbuni, s.m. I. 1. Rocă combustibilă amorfă, de culoare gălbuie, brună până la neagră, friabilă, formată prin îmbogăţirea în carbon (în lipsa oxigenului din aer) a resturilor unor plante din epocile geologice şi folosită drept combustibil şi ca materie primă în industria chimică şi în metalurgie. ♦ Cărbune brun = cărbune de culoare brun-închis, compact, sticlos, casant. Cărbune activ = cărbune cu structură poroasă şi cu mare capacitate de reţinere prin adsorbţie a gazelor, a vaporilor etc. Cărbune animal = material obţinut prin calcinarea oaselor animale şi folosit ca adsorbant pentru gaze şi pentru substanţe colorante, ca dezinfectant stomacal, adsorbant intestinal etc. ♦ Cărbune alb = denumire dată cursurilor de apă cu căderi utilizabile pentru producerea de energie. 2. Material combustibil de culoare neagră, uşor şi sfărâmicios, rezultat din arderea incompletă a lemnului sau ca produs secundar la distilarea uscată a lemnului, folosit în siderurgie, drept combustibil etc.; mangal. ♢ Expr. A se face cărbune = (despre alimente) a se arde. A sta (ca) pe cărbuni (aprinşi) = a fi foarte nerăbdător. 3. Creion negru obţinut dintr-un lemn de esenţă foarte moale, carbonizat, folosit la desen, crochiuri, schiţe etc. II. 1. (Med.) Antrax. 2. (Zool.; în sintagma) Cărbune enfizematos = boală infecţioasă acută a rumegătoarelor, în special a bovinelor, provocată de bacteria Clostridium chauvoei şi care se manifestă prin apariţia în muşchi a unor tumori infiltrate cu gaze. 3. (La plante) Tăciune. 4. (Bot.; reg.; la pl.) Plantă erbacee cu frunze ovale la bază, lanceolate mai sus şi flori negre-violacee (Phyteuma spiciforma); spinuţă (1). – Lat. carbo, -onis.
CĂRBÚNE s. v. rubin.
CĂRBÚNE s. 1. (GEOL.) (fig.) aur negru. (~le este o rocă sedimentară.) 2. mangal. (~le este folosit drept combustibil.) 3. v. tăciune. 4. (BOT.; Phyteuma vagneri) (reg.) baraboi, bănişor, spinuţă. 5. v. antrax. 6. (FITOP.) tăciune. (Plantă atacată de ~.)
cărbúne s. m., pl. cărbúni
CĂRBÚN//E ~i m. 1) Rocă sedimentară de culoare gălbuie sau brună până la neagră, folosită drept combustibil şi ca materie primă în metalurgie şi în industria chimică. ~ de pământ. ~ de piatră. 2) Lemn carbonizat. A stinge ~ii. 3) Bucată de lemn în stare incandescentă; jăratic. ♢ A sta (ca) pe ~i a fi foarte nerăbdător. 4) Creion negru şi foarte moale, folosit în pictură. 5) Boală a unor cereale (porumb, grâu), caracterizată prin apariţia unei pulberi negre, cauzată de o ciupercă parazită; tăciune. 6) Boală molipsitoare a vitelor (transmisibilă şi omului) manifestată prin abcese pulmonare, gastrointestinale şi prin simptome de colaps; antrax; bubă-neagră. /<lat. carbo, ~onis
cărbúne (-ni), s.m. – 1. Mangal, jar. – 2. Antrax, dalac. – 3. Rubin (roşu închis). – Mr. cărbuni, istr. cărbur(e). Lat. carbōnem (Puşcariu 289; Candrea-Dens., 260; REW 1676; DAR); cf. it. carbone, prov. carbó, fr. charbon, sp. carbón, port. carvão. Cf. cărbunar. Der. cărbuna, s.f. (nume specific al caprei negre); cărbunicios, adj. (care conţine cărbune); cărbunească, s.f. (dans tipic); cărbuna (var. încărbuna), vb . (a carboniza; a înnegri). Din rom. pare a veni gr. ϰαρβούνι.