carbon
CARBÓN s.n. Element chimic, metaloid foarte răspândit în natură, component de bază al tuturor substanţelor organice, care se găseşte în cărbuni, în petrol, în gaze etc., iar în stare elementară în diamant, în grafit şi în cărbunele negru. ♢ Carbon 14 = izotop radioactiv al carbonului, care ia naştere în atmosferă şi care serveşte la stabilirea vârstei vestigiilor materiale. (Hârtie-)carbon = hârtie subţire acoperită pe una dintre feţe cu o substanţă chimică de culoare închisă, întrebuinţată în dactilografie, cartografie etc. la scoaterea de copii; indigo, plombagină. – Din fr. carbone, lat. carbo, -onis.
CARBÓN s. v. indigo.
carbón s. n., simb. C
CARBÓN n. Metaloid, foarte răspândit în natură (sub formă de grafit), în zăcăminte fosile (cărbune de pământ şi bitumuri) şi în bioxidul de carbon, component de bază al tuturor substanţelor organice vegetale şi animale. ~ primar. /<fr. carbon, lat. carbo, ~onis
CARBÓN s. n. metaloid tetravalent în natură sub formă de grafit, în cărbunii de pământ etc. o hârtie-~ = hârtie având pe una dintre feţe un strat subţire de substanţă colorată, pentru copierea unui text, desen etc. pe mai multe foi; indigo. (< fr. carbone)
CARBÓN s.n. Metaloid tetravalent care se găseşte în natură sub formă de grafit, în cărbunii de pământ etc. ♢ Hârtie carbon = hârtie având pe una dintre feţe un strat subţire de substanţă colorată, care permite copierea unui text, a unui desen etc. pe mai multe foi. [< fr. carbone, cf. lat. carbo – cărbune].