caraula
CARAÚLĂ, caraule, s.f. 1. Pază, gardă, strajă. 2. Om care face de pază; santinelă, caraulaş. – Din bg. karaul, ngr. karaúli.
CARAÚLĂ s. v. gardă, pază, santinelă, strajă, veghe.
caraúlă s. f., g.-d. art. caraúlei; pl. caraúle
CARAÚL//Ă ~e f. înv. 1) Supraveghere menită să păstreze neschimbată o stare de lucruri; pază; strajă; gardă. 2) Soldat sau grup de soldaţi care asigură paza unui obiectiv; pază; strajă; gardă; santinelă. [Sil. -ra-u-] /<rus., bulg. karaul