carator
CĂRĂTÓR, cărători, s.m. Persoană care cară ceva; spec. hamal. – Căra + suf. -ător.
CĂRĂTÓR s. v. hamal.
cărătór (bărbat) s. m., pl. cărătóri
cărătór (butoi) s. n., pl. cărătoáre
cărătór, cărătóare, s.n. (reg.) butoi în care se pun prunele la frământat; zăcătoare.