caramida
CĂRĂMÍDĂ, cărămizi, s.f. Material de construcţie artificial, având forma unei piese prismatice, obţinut dintr-un amestec de argilă, nisip şi apă sau din alte materiale (beton, zgură de furnal etc.), uscat la soare sau ars în cuptor. ♢ Cărămidă refractară = cărămidă confecţionată dintr-un material cu temperatură de topire foarte înaltă, folosită la zidirea focarelor cuptoarelor metalurgice. – Din ngr. keramídi.
CĂRĂMÍDĂ s. (Transilv. şi Maram.) teglă.
cărămídă s. f., g.-d. art. cărămízii; pl. cărămízi
CĂRĂMÍ//DĂ ~zi f. Material de construcţie de forma unui paralelipiped, obţinut prin arderea argilei. [G.-D. cărămizii] /<ngr. keramidi
cărămídă (-ízi), s.f. – Material de construcţii de formă prismatică. – Mr. k’irămidă, megl. chirămidă. Ngr. ϰεραμίδα (Roesler 571; Murnu 11; REW 1822; Sandfeld, Linguistique, 18); cf. ngr. ϰεραμίδι, sl., bg. keramida, tc. keremit, calabr. ceramida. Der. cărămidar, s.m. (persoană care fabrică sau vinde cărămizi); cărămidărie, s.f. (fabrică de cărămizi); cărămiziu, adj. (roşiatic).