carait
CÂRÂÍT1 s.n. Faptul de a cârâi; cârâială (1). – V. cârâi.
CÂRÂÍT2 -Ă, cârâiţi, -te, adj. (Despre sunete, glas etc.; peior.) Ascuţit, strident (care trădează ostilitate). – V. cârâi.
CÂRÂÍT s. v. cârâială.
cârâít s. n.
CÂRÂÍ//T2 ~tă (~ţi, ~te) 1) v. A CÂRÂI. 2) (despre voce, sunete) Care nu este melodios. /v. a cârâi
CÂRÂÍT1 n. 1) A CÂRÂI. 2) Sunet gutural caracteristic, scos de unele păsări (găini, ciori etc.). /v. a cârâi