caragata
CARAGÁŢĂ, caragaţe, s.f. (Ornit.) Coţofană. ♦ Fig. (Fam.) Femeie vorbăreaţă. ♦ Expr. (Fam.) A face caragaţe = a face glume (pe socoteala cuiva); a umbla cu păcăleli. [Var.: garagáţă s.f.] – Din ngr. karakáxa.
CARAGÁŢĂ s. v. coţofană.
caragáţă s. f., g.-d. art. caragáţei; pl. caragáţe
CARAGÁŢ//Ă ~e f. 1) reg. Pasăre din familia corvidelor, de talie mică, cu aripi scurte şi cu coadă lungă, foarte gălăgioasă şi hrăpăreaţă; coţofană. 2) fig. Femeie vorbăreaţă. /<ngr. karakáxa
caragáţă (-ţe), s.f. – Coţofană. Var. caragace. – Mr. caracacsă, megl. căcărască. Ngr. ϰαραϰάξα, „specie de pasăre“, poate contaminat cu tc. kargaça „cioară“, dim. de la karga (DAR; Scriban), cf. bg. karagaška. Din tc., după Şeineanu, II, 87. Nu este clară legătura acestui cuvînt cu chirighiţă, s.f., numele altei păsări (Sterna hirundo); aceasta din urmă ar putea fi mai curînd identificată cu chirţă, s.f. (specie de pasăre cu ciocul negru şi aripi rotunjite), pe care DAR îl derivă de la mag. kirics.