capui
CĂPUÍ, căpuiesc, vb. IV. 1. Tranz. (Înv. şi reg.) A pune mâna pe cineva; a prinde, a încăpui. 2. Refl. A obţine, a-şi procura; a încăpui. – Din magh. kapni.
CĂPUÍ vb. v. apuca, înhăţa, înşfăca, lua, prinde.
căpuí vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. căpuiésc, imperf. 3 sg. căpuiá; conj. prez. 3 sg. şi pl. căpuiáscă