capota
CAPOTÁ, capotez, vb. I. Intranz. (Despre autovehicule) A se răsturna, dându-se peste cap prin ridicarea părţii din spate; (despre avioane) a se prăbuşi, intrând cu botul în pământ. – Din fr. capoter.
CAPÓTĂ, capote, s.f. 1. Îmbrăcăminte din tablă sau din alt material cu care se acoperă un sistem tehnic în vederea protejării lui. 2. Acoperiş pliabil al unui autovehicul. – Din fr. capote.
capotá vb., ind. prez. 3 sg. şi pl. capoteáză
capótă s. f., pl. capóte
CAPÓT//Ă ~e f. 1) Capac care acoperă şi protejează motorul la automobile. 2) Acoperiş pliabil pentru autovehicule. 3) Învelitoare pentru angrenaje în vederea protejării lor. /<fr. capote
A CAPOT//Á pers. 3 ~eáză intranz. 1) (despre automobile) A se accidenta, răsturnându-se peste capotă. 2) (despre avioane) A se prăbuşi, intrând cu partea anterioară în pământ. /<fr. capoter
CAPÓTĂ s. f. acoperiş pliabil, rabatabil din pânză, piele etc., pentru protejarea unei maşini, a unui aparat. (< fr. capote)
CAPOTÁ vb. intr. 1. (despre autovehicule) a se răsturna, dându-se peste cap; (despre avioane) a se prăbuşi, cu botul în pământ. 2. (fig.) a suferi un eşec. (< fr. capoter)
CAPOTÁ vb. I intr. (Despre autovehicule, avioane etc) A se da peste cap, a se răsturna (intrând cu partea din faţă în pământ). [< fr. capoter].
CAPÓTĂ s.f. Acoperiş (pliabil) al unui vehicul făcut din pânză, din piele etc. ♦ Înveliş de tablă care acoperă şi protejează motorul unui automobil. ♦ Învelitoare (de pânză sau de alt material) a unor angrenaje. [< fr. capote].