capot
CAPÓT1 adj. (Înv.; în limbajul jucătorilor de cărţi; în expr.) A face (pe cineva) capot = a nu lăsa (pe cineva) să facă o levată la jocul de cărţi; p. ext. a câştiga un mare avantaj asupra cuiva, a-l da gata. – Din fr. capot.
CAPÓT2, capoate, s.n. 1. Îmbrăcăminte femeiască de casă, de obicei lungă până la călcâie; halat. 2. Învelitoare de pânză care acoperă diferite instrumente şi aparate pe puntea unei nave. – Din fr. capot, capote.
CAPÓT3, capoate, s.n. (Înv.) Un fel de manta boierească sau militară. – Din tc. kapot.
CAPÓT s. halat. (Purta prin casă un ~.)
capót adj. invar.
capót (halat, manta, învelitoare) s. n., pl. capoáte
capót (la jocul de cărţi) s. n., pl. capóturi
CAP//ÓT ~oáte n. 1) Haină comodă, lungă şi largă, care se poartă în casă; halat. 2) Învelitoare de pânză cu care se acoperă diferite obiecte pe puntea unei nave. /<fr. capot
CAPÓT1 s.n. 1. Îmbrăcăminte femeiască de casă (lungă până la călcâie). 2. Învelitoare de pânză care acoperă diferite instrumente şi aparate pe puntea unei nave. [Pl. -oate, var. capod s.n. / < fr. capot].
CAPÓT2 s.n. (Franţuzism) Lovitură la jocul de cărţi, dată de un jucător care nu face nici o levată. [Pl. -turi. / < fr. capot].
CAPÓT2 s. n. lovitură la jocul de cărţi, dată de un jucător care nu face nici o levată. (< fr. capot)
CAPÓT1 s. n. 1. îmbrăcăminte femeiască de casă (lungă până la călcâie). 2. învelitoare de pânză care acoperă diferite instrumente şi aparate pe puntea unei nave. (< fr. capot)
capót (-oáte), s.n. – 1. Manta militară. – 2. Halat, îmbrăcăminte de casă. – Mr. capot. It. capotto, prin intermediul tc. kapot (Cihac, II, 40; Şeineanu, II, 87); cf. ngr. ϰαπότο sau ϰαπότα, bg., rus. kapot, ceh., mag. kaput. Din acelaşi cuvînt it. vine fr. capote, care a dat în rom. capotă, s.f. (manta militară; acoperiş pliabil al unui automobil; prezervativ), cu der. capota, vb. (a se scufunda; a se nărui) şi capotaj, s.n. (încuietoarea capotei unui automobil; răsturnare).