capita
CĂPIŢÁ vb. I. v. căpiţi.
CĂPÍŢĂ, căpiţe, s.f. 1. Grămadă conică de fân, p. ext. de plante de nutreţ sau de cereale. 2. (Rar) Căpăţână (3). – Din bg. kopica.
CĂPÍŢĂ s. v. bonetă, boneţică, pop, scufie, scufiţă.
CĂPÍŢĂ s. claie, porcoi, stog, (pop.) plastă, porcan, (reg.) boaghe, por, porcănaş, porcoiaţă, porconeaţă, porculean, porculete, porculeţ, porcuţ, porşog, porşor, schirdă, (Olt.) clădiş, (Transilv. şi Ban.) ploscă, (Transilv.) pup. (~ de fân.)
căpíţă s. f., g.-d. art. căpíţei; pl. căpíţe
CĂPÍŢ//Ă ~e f. Grămadă mare şi înaltă de fân sau de alte plante de nutreţ (sau cereale) în formă de con; stog; claie. /<bulg. kopica
capíţă (-ţe), s.f. – Grămadă conică de fîn. – Mr. căpiţă, copiţă. Sl. kopica (Miklosich, Slaw. Elem., 27; Cihac, II, 87; Meyer 198; Puşcariu, Lr., 284; Conev 69 şi 75); cf. bg. kapica, kopica, kupica, sb. kapica, ceh., pol. kopica „grămadă“ şi, pornind de la sl., ngr. ϰόπιτσας (Meyer, Neugr. St., II, 33), alb. kopitsë, mag. kopicz. Schimbarea lui o › a pare a fi prezentat dificultăţi aşa încît unii filologi au căutat explicaţia în limbile romanice. Cf. Pascu, I, 57, care porneşte de la lat. cappa şi se referă la vegl. cappa „claie“. Totuşi, pare de preferat explicaţia prin sl.; este vorba de un der. de la sl. kupiti „a aduna“, cf. pol. kopić „a îngrămădi“ şi rom. cupie. Pentru fonetism, cf. gata. – Der. căpiţie, s.f. (grămadă de trestie).