capie
CÁPIE s.f. Boală a ovinelor, bovinelor, caprelor şi cailor (provocată de localizarea la creier a teniei) care se manifestă prin ameţeli, convulsii şi mişcări repezi şi dezordonate; cenuroză, căpială. ♦ Animal care suferă de această boală. – Cf. sl. k a p i j a.
CÁPIE s. v. cenuroză.
cápie (boală) s. f. (sil. -pi-e), art. cápia (sil. -pi-a), g.-d. cápii, art. cápiei
CÁPIE f. pop. (mai ales la oi) Boală a animalelor domestice, provocată de larva teniei şi localizată în creier, manifestată prin ameţeli, convulsii şi mişcări dezordonate; cenuroză. [Sil. ca-pi-e] /<sl. capija
căpíe, căpíi, s.f. (înv.; reg.) poartă cu boltă.
cápie (-ii), s.f. – Boală a ovinelor, ameţeală. Sl. kaplja (Cihac, II, 39; Loewe 70; DAR). – Der. căpia, vb. (despre animale, a se îmbolnăvi; a se ţicni, a o lua razna); căpială, s.f. (capie, ameţeală); căpietură, s.f. (capie); capiu, adj. (bolnav de capie; îndobitocit).